Odată ce a trecut perioada ploilor și temperatura se stabilizează în limitele obișnuite ale verii, este momentul ideal pentru demararea unor lucrări de construcții și amenajări atât în sfera rezidențială, cât și în cea industrială. Printre lucrările de renovare și întreținere care pot fi efectuate în această perioadă, cele la acoperiș ar trebui să fie înscrise pe lista de priorități. Acoperișul este elementul cel mai expus acțiunii factorilor externi și are un rol esențial de protecție a întregii structuri. Expunerea intensivă la acțiunile corozive ale ploilor, vântului, razelor UV sau a ciclului îngheț/dezgheț, afectează în timp acoperișul și îi alterează funcțiile de protecție.
VOPSEA PENTRU ACOPERIȘURI DIN ȚIGLĂ “EMEX”
De obicei, acoperișurile au perioade de utilizare lungi, înainte să trebuiască să se intervină cu reparații majore. Durata de viață poate fi prelungită printr-o întreținere corespunzătoare a suprafeței. În plus, lucrările de întreținere nu doar că prelungesc durata de exploatare a acoperișului conservându-i funcțiile, ci contribuie și la menținerea aspectului estetic al casei. Un acoperiș din țiglă neglijat, își va pierde în primul rând culoarea, după care va intra într-un proces de degradare. Este necesară o acțiune preventivă cu o vopsea de acoperiș cu proprietăți profesionale care asigură suprafeței nu doar beneficiul estetic, ci și pe cel de protecție. O vopsea bună, creată special pentru țiglă, acționează ca o peliculă protectoare care diminuează impactul acțiunii factorilor externi.
Romtehnochim a dezvoltat Vopseaua Acrilică pentru Țiglă “Emex”, un produs profesional special conceput să facă față condițiilor speciale care se manifestă pe acoperiș. Poate fi aplicată pe țigla montată, dar și pe cea scoasă din cuptor, la o temperatură de cca. 55°C, timpul de uscare fiind unul foarte redus; în aproximativ patru minute de la aplicare, vopseaua este uscată, asigurând proprietățile finale de protecție. Specialiștii Romtehnochim s-au concentrat în special pe aspectul funcțional, de protecție al vopselei. Funcțiile de protecție au fost dezvoltate concomitent cu cele estetice, mai ales că produsul este unul profesional. Variantele de culori pot fi alese în funcție de preferințele beneficiarului, la comandă, dar există și 6 nuanțe standard, principale, dintre cele mai utilizate.
O altă proprietate a acestei vopsele este rezistența la murdărie și curățarea rapidă. Pelicula nu permite pătrunderea murdăriei, iar curățarea se poate face foarte ușor, cu ajutorul unui jet de apă.
O preocupare esențială în procesul de cercetare și dezvoltare pentru această vopsea a fost partea de protecție a mediului. S-au derulat eforturi susținute de cercetare pentru optimizarea formulei astfel încât impactul asupra mediului să fie unul cât mai redus, fără a face însă compromisuri la nivelul calității produsului. Deși s-a reușit dezvoltarea unui produs nepoluant, proprietățile profesionale ale acestuia nu au fost afectate, nici în ceea ce privește aplicarea, nici durata de viață, durabilitatea culorii, capacitatea de protecție, aspect estetic, ș.a.m.d.
Vopsirea acoperișului este o lucrare de întreținere care se realizează fără costuri foarte mari și nu presupune eforturi deosebite. Dacă sunt respectate indicațiile producătorului, soluția își va manifesta, cu certitudine, maximul potențialului său.
Pentru îndrumări sau detalii, vă așteptăm oricând să ne contactați prin pagina de contact a site-ului, sau la datele de mai jos:
Telefon: 021-457.0646; 021-457.1693; 021-457.0638
Email: office@emex.ro / marketing@emex.ro sau
Ne puteți găsi și pe Facebook, în pagina EmexByRomtehnochim.
Pentru alte produse ale Romtehnochim răsfoiți și Catalogul online

