Pardoselile epoxidice au devenit o opțiune din ce în ce mai utilizată în construcțiile civile. Dacă acest tip de pardoseli, datorită fiabilității lor, erau dedicate inițial mediului industrial, odată cu modernizarea tehnologiilor de producție, care permit adăugarea elementelor decorative, aceste sisteme și-au extins considerabil aria de aplicabilitate.
Pătrunderea acestor sisteme în sfera construcțiilor civile se datorează faptului că s-au demonstrat a fi mai fiabile, mai rezistente și mai ușor de întreținut la costuri foarte scăzute, pe termen mediu și lung. În același timp, oferă beneficii semnificative din punct de vedere al efectelor decorative.
Calitatea pardoselii determină decisiv funcționalitatea și aspectul oricărui spațiu, indiferent dacă vorbim despre aplicații industriale, comerciale sau rezidențiale. Sistemele de pardoseli epoxidice decorative au reușit să revoluționeze domeniul acoperirilor de pardoseală, oferind o combinație perfectă între rezistență extremă și aspectul estetic de excepție, fiind soluția ideală pentru zonele cu trafic intens și cerințe speciale de durabilitate.

ELICOPTERIZARE COVOR EPOXIDIC STB “EMEX”
Covor epoxidic decorativ - performanță și estetică
Orice profesionist din domeniul construcțiilor știe cât de important este ca pardoseala să fie una rezistentă în primul rând, pentru a-și îndeplini rolul de bază, însă și pentru a-și păstra aspectul estetic pe termen lung. Pardoselile supuse factorilor de mediu agresivi, traficului intens sau condițiilor severe de exploatare își pot pierde rezistența în timp, iar sistemele rășinilor epoxidice decorative reprezintă soluția aleasă de specialiști în astfel de situații.
Caracteristicilor lor excelente sunt dovada că materiile prime utilizate sunt superioare, capabile să reziste în timp și să-și păstreze atât funcționalitatea, cât și calitățile estetice, chiar și sub acțiunea intensă a factorilor externi naturali sau chimici.
O pardoseală epoxidică decorativă profesională se distinge nu doar prin aplicarea realizată atent și corect din punct de vedere tehnic, prin puterea mare de acoperire și prin caracteristicile sale mecanice superioare, ci prin durabilitate crescută și prin capacitatea de a-și păstra aspectul decorativ în timp. În plus, trebuie să se remarce printr-o rezistență ridicată la uzură, abraziune și agenți corozivi.
Romtehnochim a dezvoltat un sistem inovator pentru realizarea pardoselilor decorative de înaltă performanță. "Emex Quartz" este un covor epoxidic decorativ, un sistem profesional tricomponent, recomandat pentru realizarea de pardoseli decorative dar și pentru pardoseli cu trafic intens și suprafețe industriale. Datorită elementelor din compoziție - rășinile epoxidice solvent-free, întăritorul specializat și granulele de cuarț colorat - acest sistem este conceput să reziste la trafic și abraziune, la scurgeri de uleiuri sau alte substanțe chimice și șocuri mecanice, fiind recomandat pentru orice aplicații care necesită duritate extremă și aspect decorativ de excepție.
Covorul Epoxidic Decorativ “Emex Quartz” a fost dezvoltat având în vedere condițiile specifice din mediile industriale și comerciale cu trafic intens, dar și necesitățile estetice crescânde ale aplicațiilor decorative civile, fiind o alternativă mult mai performantă decât mozaicul sau gresia tradițională. Avantajul dat de rezistența sporită la agresiuni se va vedea pe termen mediu și lung asupra aspectului decorativ, care se va menține în cele mai bune condiții chiar și sub acțiunea intensă a uzurii. Durata de viață minimă de 10 ani, cu posibilitatea de recondiționare rară și la termene foarte îndepărtate, face din acest sistem o investiție rentabilă pe termen lung.
Caracteristici principale ale sistemului:
- Duritate excelentă;
- Durata de viață min. 10 ani;
- Etalare excepțională;
- Aspect decorativ superior;
- Rezistență excelentă la spălare;
- Rezistență mare la abraziune;
- Rezistență excelentă la uzură;
- Rezistență mare la trafic greu;
- Rezistență la factori chimici;
- Rezistență la variații de temperatură;
- Rezistență la vibrații și șocuri mecanice;
- Rezistență la medii alcaline sau acide.
Procesul de aplicare
Nivelul de performanță atins de acest sistem este determinant de modul de aplicare, care se va face doar de personal specializat și cu experiență în utilizarea rășinilor bicomponente. Este foarte important să fie respectate toate etapele aplicării indicate de producător, în ordinea lor firească, și să fie utilizate produsele conexe ale sistemului care, împreună cu Covorul Epoxidic Decorativ, vor potența performanțele finale. Astfel, se recomandă urmarea pașilor de mai jos:
Pregătirea suportului:
- Îndepărtarea resturilor de materiale adezive, mortare, gleturi sau alte vopsele;
- Asperizare pentru înlăturarea defectelor;
- Sablarea în cazul suprafețelor contaminate cu uleiuri;
- Repararea fisurilor și imperfecțiunilor cu chit sau mortar epoxidic;
- Șlefuirea finală, urmată de periere și aspirare pentru obținerea unei suprafețe plane și curate.
Aplicarea sistemului:
- Stabilizarea suportului cu Amorsa Epoxidică de Impregnare "Emex" pentru optimizarea compatibilității între straturi;
- Aplicarea făinii de cuarț peste amorsa umedă pentru creșterea aderenței;
- Amestecarea particulelor colorate de cuarț cu baza epoxidică;
- Întinderea pastei rezultate pe suprafață cu distribuție uniformă a granulelor;
- Elicopterizarea stratului final cu mașini specializate pentru rășini epoxidice până la obținerea unei suprafețe netede, dure și compacte;
- Finisarea finală pentru accentuarea efectului estetic și o protecție superioară, se face prin lăcuirea cu Lac Epoxidic de Sigilare “Emex Epoxy Contact” pentru aplicații interioare, sau cu Lac Poliuretanic de Protecție “Emex UV Shield” pentru o protecție suplimentară împotriva luminii și radiațiilor UV.
Sistemul de Covor Epoxidic Decorativ “Emex Quartz” răspunde cerințelor moderne ale construcțiilor unde calitatea pardoselii este vitală, atât pentru funcționalitate și siguranță, cât și pentru menținerea aspectului estetic superior. Intervențiile pentru lucrări de întreținere sunt extrem de rare datorită durabilității excepționale a sistemului, evitând astfel costurile și deranjul lucrărilor frecvente de recondiționare.
Pentru informații complete, puteți accesa pagina produsului, unde veți putea găsi detalii despre Calculul de Consum și Fișa Tehnică ce include și instrucțiuni de aplicare sau aspecte tehnice suplimentare.
Ne puteți contacta, pentru comenzi sau informații, folosind formularul de contact al site-ului, ori datele de mai jos:
Telefon: 021-457.0646; 021-457.1693; 021-457.0638;
Email: vanzari@emex.ro / office@emex.ro sau
Ne puteți găsi și pe Facebook, în pagina EmexByRomtehnochim.
Producător orientat prioritar către producția de vopsele profesionale, și cu o experiență remarcabilă în acest sens, “Romtehnochim” a dezvoltat, de-a lungul timpului, unele dintre cele mai performante produse disponibile pe piața de profil. Vopselele “Romtehnochim”, comercializate sub marca “Emex”, îndeplinesc cele mai exigente criterii în ceea ce privește calitatea, siguranța consumatorului, precum și pe cea a mediului, pe toată durata ciclului de viață al produselor comercializate.
“Emex” este marcă înregistrată a companiei Romtehnochim s.r.l., protejată:
- la nivel național prin OSIM sub Nr. 088368 din 17.10.2006;
- la nivel european prin EUIPO sub Nr. 018280232 din 19.09.2022.
